bucharest ro - Politica

PDL - noul partid prezidenţial

Camelia — Fri, 14 Dec 2007 12:38:00 +01:00

La începutul lunii decembrie, Emil Boc (PD) şi Theodor Stolojan (PLD) au anunţat fuzionarea partidelor conduse de aceştia, formându-se o noua forţă politică în România: Partidul Democrat Liberal. De altfel, fuziunea era previzibilă încă dinainte de alegerile europarlamentare, deşi infirmată oficial, căci nu este nici un mister faptul că Theodor Stolojan este un apropiat al lui Băsescu, de altfel PLD primind ajutor din partea PD în campania electorală, la directivele „dirigintelui”.

Reacţiile politicienilor nu au întârziat să apară şi au fost care de care mai diverse. Presedintele executiv UDMR, Kelemen Hunor a declarat:"Eu cred ca lucrurile au intrat pe fagas normal, PD cu PLD au facut si pana acum casa comuna. Le uram succes si casa de piatra. Este o urare sincera pentru ca nu mai trebuie sa discuti cu doi parteneri care de fapt inseamna un singur partener, acum vorbim direct cu presedintele Basescu cand discuti cu Partidul Democrat" .

Conducătorul principalului partid de opoziţie, Mircea Geoană a afirmat : „Cred că preşedintele Băsescu a aplicat principiul 'eu te-am făcut, eu te omor' în relaţia cu PD, pentru că e clar că această mişcare e câştigătoare pentru Stolojan care e noul lider de facto al acestui partid”.El a ţinut de asemenea să îi mulţumească preşedintelui pentru această mişcare care, în opinia liderului social, va favoriza PSD-ul.

Fostul coleg al lui Stolojan, Ludovic Orban a declarat: „Băsescu a ordonat, Boc şi Stolojan au executat”, adăugând că în felul acesta va fi clar pentru români cine sunt adevăraţii liberali.

Formarea noului partid nu este văzută cu ochi buni nici măcar de toţi membrii PLD şi PD. Unii dintre liberali-democraţi susţin chiar că vor părăsi noua formaţiune şi se vor întoarce la PNL. Deja patru membri PLD din Vâlcea, 20 de membri ai organizaţiei Pătrăuţi (Suceava) şi membrii filialei Bistret (Dolj) au procedat în acest fel.

Fuziunea se pare că îi va avantaja în primul rând pe liberal democraţi, şi pe actualul preşedinte al acestora (şi posibil viitor preşedinte al PDL-ului). Având în vedere bunele relaţii dintre acesta şi preşedinte, este probabil ca funcţia de premier să-i fie propusă după alegerile din 2008 (dacă preşedintele va reuşi s-o menţină pe a sa).

Un alt stimulent pentru fuziune este introducerea votului uninominal. Dacă acesta va fi adoptat, atunci partidele ar avea un interes mult mai mare să fuzioneze decât să coalizeze (având în vedere că într-o circumscripţie nu poate învinge decât un singur candidat, dacă cele două partide şi-ar prezenta candidaţii separat, acestia şi-ar fura voturile unul altuia).

A fost un gest pripit sau o strategie eficientă? Vom vedea după alegerile din 2008, când se vor desemna câştigătorii.

Autor: Bătrân Bogdan

Să fie referendum!

bucuresti — Sun, 25 Nov 2007 09:05:00 +01:00

În războiul dintre preşedinte şi parlamentari, exerciţiul referendumului a devenit arma preferată. După ce în primăvară Traian Băsescu a fost suspendat de Parlamement si obligat să accepte tranşarea situaţiei sale prin referendum, a venit vremea ca şi forul legislativ să fie atins, cel puţin în orgoliu, prin aceeaşi metodă.

Referendumul din mai a revitalizat poziţia preşedintelui şi i-a întărit la nivelul opiniei publice imaginea în detrimentul Parlamentului. Începând să simpatizeze această formă a democraţiei semidirecte şi mare iubitor de campanii, preşedintele a hotărât să pună punct încercărilor nereuşite ale partidelor de a rezolva problema votului uninominal.

Presupunând că nouă milioane de români se vor angaja astăzi într-o mişcare browniană spre secţiile de votare pentru a asigura majoritatea absolută necesară validării referendumului, presupunând că vor spune şi da, ca la starea civilă, lupta şi negocierile politice pe această temă nu sunt nici pe departe încheiate. Referendumul nu exclude necesitatea ca legea votului uninominal (pe care lexicul ştinţelor politice îl denumeşte de fapt ca vot exprimat în circumscriţii uninominale) sa fie adoptată de către Parlament.
Problema sistemului electoral s-a dovedit pentru preşedinte o ploaie molcomă menită să stingă seceta de imagine acumulată în problema pensiilor. Mai abil decât Guvernul, preşedintele a dat un decret care suprapune data referendumului şi cea a alegerilor europarlamentare. În ultima săpămână spaţiile de afişaj electoral, adresa de e-mail, cutia poştală şi, în fine, clanţa uşii au fost împânzite de privirea ocrotitoare, dar fermă a lui Băsescu chemându-ne la curăţenie. Despre ce curăţenie e vorba, rămâne de văzut şi de interpetat după pofta fiecăruia: poate să fie vorba de referendum, dar mai degrabă te duce cu gândul la europarlamentare. Asta pentru că e totdeauna mai uşor să arunci gunoiul concret decât cel fictiv şi în nici un caz nu te poţi lipsi de oamenii preşedintelui.
Odată posibilitatea uninominalului devenită iminentă, dar mai ales populară, a început să plouă cu formaţiuni care să-i revendice paternitatea. Guvernul a mers mai departe şi a trântit un proiect propunând sistemul electoral mixt cu compensare. Se crează astfel contextul pentru planul B ( prescurtare de la planul de rezerva sau dacă vreţi planul Băsescu) la referendum. Preşedintele a dat asigurări că, în cazul invalidării referendumului, va face presiuni asupra guvernului să revină asupra proiectului propriu de sistem electoral, pentru a adopta sistemul uninominal made in Cotroceni.
S-a acreditat în rândul opiniei publice autohtone credinţa că votul exprimat în circumscripţii uninominale este singura soluţie în vederea primenirii clasei politice. Trebuie însă remarcat că foarte puţine state occidentale practică acest sistem, fapt care nu le face mai puţin democratice sau mai puţin dotate cu o clasă politică sănătoasă. În noul context electoral vor fi valorizate resursele umane, materiale şi mai ales mediatice, pe care candidatul le va putea antrena în campanie. Politica ar putea deveni teatrul de acţiune rezervat exclusiv candidaţilor bogaţi. Chiar dacă banii vin din buzunarul propriu, din sponsorizăile unor prieteni care trebuie ajutaţi sau de la partid, suntem departe de a avea un parlamentar independent. Să nu uităm că după alegeri el îşi va continua activitatea încadrat în grupurile parlamentare controlate de partide.
Aşa cum nici uninominalul nu e chiar darul lui Moş Crăciun, nici practicarea referendumului nu e neaparat un semn de vitalitate democratică, deşi la prima vedere, nimic nu pare mai atrăgător decât întregul corp politic prezent la urne. Să nu uităm că în Venezuela e utilizat în prezent pentru a legitima un regim expansiv şi populist. Trăim însă în epoca democraţiei moderne care funcţionează în special indirect, prin reprezentanţi. Constituţia noastră declară nul mandatul imperativ, ceea ce înseamnă că un referendum folosit pentru a crea presiune asupra legislativului nu respectă întru totul spiritul legii. În plus, fiecare febră referendală arde din buget zeci de milioane de euro. Jocul de-a referendumul se poate dovedi o diversiune foarte scumpă, pe care nu o va plăti din păcate clasa politică, ci tot noi, cetăţenii României.

Autor: Bocşe Alexandra- Maria

Votul uninominal – o temă de campanie electorală?

bucuresti — Fri, 23 Nov 2007 11:07:00 +01:00

Pe 25 noiembrie românii vor avea posibilitatea de a spune dacă vor sau nu vot uninominal pentru alegerile parlamentare. Întrebarea cheie care se pune, este ştiu însă pentru ce votează? Introdus mai mult ca temă de campanie, decât ca subiect de interes public, votul uninominal, în cele două variante propuse (cea a preşedintelui, reluând un proiect mai vechi al PSD şi cel asumat de Guvern, iniţiat de APD), rămâne o necunoscută pentru majoritatea cetăţenilor. Beneficiarii direcţi? Oamenii politici care câştigă capital de imagine pe baza promovării acestuia. Secundar, sperăm să ajungem şi noi să ne bucurăm de beneficiile unui nou sistem de vot.

„Hai la curăţenie”, ne îndeamnă cu zel Băsescu să votăm la referendumul din această duminică, şi asta, mai mult pentru a putea participa în campanie alături de partidele sale de suflet (PD şi PLD), însă fără să ne informeze DE CE sistemul propus de el este mai bun decât al Guvernului.

Sistemul uninominal majoritar, propus de Traian Băsescu, îşi are corespondent în legislaţia franceză în vigoare, la ora actuală destul de contestată de francezi. Acesta funcţionează asemănător cu alegerile pentru primari. Se organizează în circumscripţii uninominale şi este ales candidatul care obţine majoritatea absolută a voturilor. În cazul în care nici unul din candidaţi nu întruneşte o majoritate absolută, se organizează un al doilea tur, iar cel care întruneşte 50% plus 1, câştigă.

Pentru varianta asumată de Guvern, modul de votare este asemănător, fiecare alegător votează pentru un parlamentar într-un colegiu, echivalentul unei circumscripţii electorale din sistemul anterior, dar diferă fundamental din punctul de vedere al calculului rezultatelor. Doar jumătate dintre deputaţi şi senatori sunt aleşi prin vot majoritar uninominal, celealtă jumătate fiind selecţionaţi dintre perdanţii de la colegiile uninominale, astfel încât structura pe ansamblu a camerei să reprezinte structura pe ţară a votului. Cu alte cuvinte, dacă un partid obţine 30% din voturile la nivel de ţară, el să obţină 30% din locurile din parlament (ca şi în cazul sistemului proporţional folosit în momentul de faţă).

Cea mai mare „slăbiciune” a variantei propuse de preşedinte este aceea că produce o disproporţionalitate mare între procentul voturilor pe care le obţine un partid şi procentul locurilor din parlament care i se atribuie. Aceasta este o caracteristică a tuturor sistemelor pluralitare sau majoritare. În Franţa spre exemplu, la alegerile din 2007, Uniunea pentru o Mişcare Populară a obţinut în turul I 39,5% din voturi şi i s-au atribuit 54,3% din mandate, iar în alegerile din 2002 Frontul Naţional a obţionut în turul I 11,3% din voturi şi i s-au atribuit 0 mandate. Aceste disproporţionalităţi se datorează faptului că voturile pentru candidatul care pierde în circumscripţie nu mai sunt luate în considerare.

Acest tip de sistem duce în cele mai multe cazuri la o bipolarizare a electoratului şi o favorizare a partidelor mari în dauna celor mici.

Pe de altă parte, argumentul cel mai puternic în favoarea acestui sistem este că produce guvernări stabile, monocolore. Este totuşi un argument care poate fi contestat. Arend Lijphart arată într-un studiu în care analizează 36 de democraţii, pe o perioadă de 51 de ani, că ţările în care funcţionau sistemele pluralise sau majoritariste nu au oferit guvernări mai stabile decât cele în care funcţiona sistemul electoral cu reprezentare proporţională, acestea fiind însă guvernări de coaliţie.

Sistemul propus de APD are mai puţine şanse să ducă la guvernări monocolore, însă şi acesta va aduce în faţa electoratului candidaţi şi nu liste. Acest mod de scrutin, în cazul în care ar adoptat, ar fi unic la ora actuală în Europa pentru alegeri parlamentare. Există însă similitudini cu modelul german, diferenţa principală constând în faptul că cetăţenii au două voturi: unul pentru colegiile uninominale şi unul pentru listele de partid. Astfel simpatizanţii partidelor mici pot vota cu reprezentanţii partidelor mari în colegiile uninominale (ştiind că doar aceştia au şanse de reuşită) şi să voteze lista partidului pe care-l simpatizează (existând astfel şanse mai mari ca partidele mici să intre în Bundestag). În România această opţiune nu este oferită alegătorului, votul oferit candidatului fiind considerat şi un vot pentru partidul din care acesta provine.

Sistemul acesta nu va schimba numărul de mandate pe care le-ar obţine partidele. Ce s-ar schimba totuşi ar fi oamenii care ajung în Parlament. Ei nu ar mai fi nişte anonimi pe liste ca până acum, ci ar fi nevoiţi să se facă cunoscuţi opiniei publice şi să le câştige încrederea, deoarece votul nu va mai fi unul pentru partid, ci unul personalizat.

Ambele moduri de scrutin au ca efect reducerea numărului de partide reprezentate în Parlament (una radicală în varianta propusă de preşedinte), micşorarea numărului de deputaţi şi senatori (în varianta APD vor fi 126 de senatori şi 272 de deputaţi) şi creşterea notorietăţii parlamentarilor.

Totuşi se pune întrebarea „Este necesară schimbarea sistemului electoral în România?”. Potrivit unui sondaj al Biroului de Cercetari Sociale ( BCS), „prezenţa la referedum ar fi de 52%, din care 35% declara că vor participa sigur, iar alţi 14% nu sunt prea siguri.” , iar potrivit unui sondaj CSOP, doar 40,03% din români se vor prezenta la referendum.

Eurobarometrulu din primăvara lui 2007, arată că doar doar 19% din români (un număr îngrijorător de mic) au încredere în Parlament. În aceste condiţii modul de a alege senatorii şi deputaţii trebuie schimbat, astfel încât cetăţenii României să se simtă din nou reprezentaţi. Miza referendumului este astfel una foarte importantă, iar pe 25 noiembrie vom avea ocazia să le spunem guvernanţilor cum pot să ne recâştige încrederea.

Autor: Bogdan Bătrân Credit Photo: bantitherain/Flickr

Orgoliile personale de la varful politicii romanesti au aruncat tara in haos

bucuresti — Wed, 07 Nov 2007 14:38:00 +01:00

In contextul disputelor politice care au loc in acest moment pe marginea organizarii simultane, dar folosind resurse umane si financiare diferite, a referendumului si a alegerilor pentru Parlamentul European, trebuie sa atragem atentia asupra gravitatii starii de lucruri actuale si pericolului care se profileaza pentru democratia noastra prin acutizarea crizei de incredere a cetatenilor in capacitatea institutiilor statului de a ne guverna eficient.

Regret profund faptul ca tensiunile dintre doua dintre institutiile fundamentale ale statului, Guvernul si Presedintia, persista si chiar se accentueaza intr-o perioada in care aceste institutii ar trebui sa colaboreze eficient pentru informarea cetatenilor si asigurarea bunelor conditiuni pentru desfasurarea celor doua scrutinuri. Folosirea circumstantelor politice actuale cu scopul de a denigra adversarul politic si de a castiga capital de imagine se face pe cheltuiala cetateanului care se vede inca o data in situatia de a nu mai intelege nimic din viata politica romaneasca.

Deciziile care se iau in contradictoriu de la Palatele Cotroceni si Victoria dovedesc fara urma de indoiala ca orgoliile personale ale oamenilor aflati in acest moment in fruntea tarii prevaleaza in fata interesului cetatenilor si ca cei care ar trebui sa ne reprezinte interesele pun prea putin pret pe nevoile oamenilor. Nici macar in preajma folosirii instrumentului fundamental al democratiei, exprimarea optiunii de vot a cetatenilor, aceste orgolii nu sunt lasate la o parte ci dimpotriva, se incearca a se castiga imagine prin aruncarea tarii in haos si plasarea vinei pentru acest fapt in curtea adversarului politic.

Pe cale de consecinta, nemultumirea cetatenilor care tind sa se simta inca si mai putin reprezentati se va rasfrange asupra institutiilor statului, acutizand criza de incredere in care acestea au fost aruncate de razboiul politic ce atinge in acest moment cote paroxiste.

Constientizand dificultatea majora creata de organizarea simultana a celor doua evenimente electorale, Guvernul trebuie sa isi asume cu maxima responsabilitate organizarea lor in calitatea sa de putere executiva a statului si sa urgenteze luarea masurilor administrative necesare. Indiferent de originea politica a problemei create de suprapunerea alegerilor europarlamentare si a referendumului, Executivul trebuie sa demonstreze ca este capabil sa gestioneze o astfel de situatie, iar membrii sai trebuie sa faca proba daca isi merita sau nu atributiile ministeriale cu care au fost investiti.

by Doru Frantescu

Credit Photo: vladsirghe2004

PSD, what next?

Camelia — Thu, 04 Oct 2007 14:54:00 +02:00

Moţiunea de cenzură depusă de PSD a fost respinsă ieri, în cadrul sesiunii comune a celor două camere parlamentare, primind numai 220 din cele 232 de voturi de carea avea nevoie pentru a fi aprobată.

Prin depunerea şi votarea moţiunii PSD şi, mai exact, Mircea Geoană, a urmărit printre alte scopuri, câştigarea de capital politic prin poziţionarea clară a partidului în opoziţie şi, totodată, consolidarea poziţiei sale de lider atât în cadrul partidului cât şi pe scena publică, arătând că reprezintă o alternativă viabilă la actuala guvernare.

Se pare că scopul a fost numai pe jumătate atins. PSD rămâne în opoziţie şi planifică următoarele sale acţiuni conform acestei poziţii (exprimarea împotriva bugetului pentru 2008 stabilit de Guvern şi a celorlalte acte emite de acesta), însă Mircea Geoană îşi vede dorinţa spulberată. Credibilitatea şi puterea sa în cadrul partidului au fost drastic clătinate de faptul că nu a reuşit să strângă voturile necesare pentru adoptarea moţiunii.

Analiştii politici estimează chiar că PSD va pierde trei mandate în favoarea PNL la alegerile europarlamentare. Se poate însă să fie numai o remarcă la cald, depinde de capacitatea PSD de a se replia noii situaţii şi a întoarce-o în favoarea sa în campania electorală.